The House
Povestea Studioului de Creație a rochiilor de mireasă THEORROSE
Unde visurile prind contur și iubirea devine artă
Într-un mic atelier din Oradea, sub lumina caldă a unei lămpi de lucru și sunetul fin al acului care dansează pe mătase, ia naștere, în 2012, primul vis insufletit al Cristinei, inca de pe bancile scolii . Chiar daca a studiat domeniul juridic , inima i-a fost consacrată expresiei artistice, consolidandu-si pasiunea prin urmarea studiilor in artă in cadrul Universitații din Oradea.
În acel spațiu intim, plin de dantelă, broderii fine și promisiuni de frumusețe, începea povestea unui brand ce avea să definească eleganța și rafinamentul absolut în lumea rochiilor de mireasă.
Anii au trecut, colecțiile s-au transformat, iar odată cu ele, și designerul. În 2025, Cristina Oros revine în lumea creațiilor sub un nou nume, un nume născut din însăși esența sa: THEORROSE.
Această denumire nu este doar un brand – este o declarație a valorilor care definesc designerul, o odă adusă celor mai importante repere ale vieții sale: familia, iubirea și frumusețea eternă a artei couture. Simbolizează grația, pasiunea și delicatețea, așa cum doar o creație couture poate să o exprime.
Astfel, THEORROSE nu este doar un nou început, ci o întoarcere acasă – acolo unde dragostea, inspirația și arta couture se întâlnesc.
De la primele creații, fiecare cusătură purta în ea nu doar măiestria tehnică, ci și o poveste de iubire, o promisiune de unicitate. Așa se face că, într-un timp scurt, designerul a devenit un ecou printre viitoarele mirese, fiecare dorindu-și nu doar o rochie, ci o capodoperă croită pe sufletul său.
O ascensiune couture
strălucire, premii și recunoaștere internațională
Viziunea artistică unică a Cristinei a fost repede remarcată dincolo de granițele atelierului său. Invitațiile la evenimente de prestigiu nu au întârziat să apară, iar podiumurile marilor festivaluri de modă i-au devenit casă.
Fie că era vorba despre Bucharest Fashion Week – unde a fost onorată cu titlul de Cel Mai Bun Designer de Rochii de Mireasă al Anului 2017, fie despre colaborările spectaculoase cu Araik Galstian , designerul floral de renume mondial, la Wedding Show 2016, sustinut la Muzeul de Arta din Cluj-Napoca, fiecare prezentare a fost o declarație de artă pură.
Atat in Romania , cat si dincolo de granițele țării, rochiile semnate THEORROSE au strălucit la evenimente de elită, precum Transilvania Fashion Week, Miss România, Romanian Fashion Awards , Gala fotbalului Romanesc sau exclusivista expozitie Jewellery Arabia 2016, unde designerul a fost singurul designer român, invitat special al Regatului Bahrain – un loc unic pe planeta unde bijuteriile si ceasurile rare întâlnesc cele mai prețioase creații couture.
Dar ce au transformat creațiile designerului fondator al casei THEORROSE, într-un nume de referință? Frumusețea inspirată din bijuterii infuzate cu aroma dragostei – colecțiile haute couture cusute în mii de perle și cristale, menite să îmbrace mireasele într-o aură divină, să le facă să radieze nu doar frumusețe, ci și emoție pură.
Anii de tăcere, anii de reînnoire
Între 2020 și 2025, Cristina Oros a ales să își îndrepte toată lumina creativă spre cele mai prețioase creații ale vieții sale: Alexandra și Andrei, cei doi copii care i-au îmbogățit sufletul mai mult decât orice rochie de mireasă ar fi putut-o face. Acesta nu a fost un rămas-bun, ci un moment de reconstrucție interioară, de redefinire artistică. Pentru că arta adevărată nu dispare – ea doar așteaptă momentul potrivit pentru a renaște.
O renaștere cu forța unui nou început
În 2025, Cristina Oros revine, dar nu ca un simplu designer. Se întoarce ca o femeie maturizată de experiență, îmbogățită de iubire și inspirată de valorile eterne care o definesc: frumusețea autentică, integritatea expresiei de sine , eleganța îmbinată cu un avangardism neînfricat, care o reprezintă deplin pe designer si puterea creativității fără limite. Noua sa viziune nu este doar despre rochii. Este despre femei care visează, iubesc și trăiesc cu intensitate expresia autentică a propriei ființe.
Este despre mirese care își doresc mai mult decât o rochie – vor o poveste transpusă în dantelă, un vis materializat în broderii și perle cusute cu suflet.
Astfel, designerul isi renaște creația mai puternic, mai strălucitor, mai sofisticat ca niciodată, sub identitatea THEORROSE. Pentru că, în esență, arta couture nu este doar o creație vestimentară – este o emoție, un destin, o promisiune de nemurire.
Povestea THEORROSE este despre artă, pasiune și renaștere, iar designerul este inspirația din spatele ei.
Intentia designerului este ca fiecare creație să fie o poezie purtată de mirese, iar fiecare cusătură să spună o poveste despre dragoste, frumusețe și putere.
Bine ați venit în lumea creațiilor Cristinei Oros. Bine ați venit în lumea THEORROSE.